Sistemul de management de mediu  
Respectarea mediului şi reducerea consumului de resurse naturale limitate reprezintă probleme cheie pentru Grupul Cablel Hellenic Cables. Luând în considerare problemele importante de mediu cu care se confruntă planeta, creşterea cererii clienţilor, precum şi nevoia de a creşte nivelul de conştientizare în rândul persoanelor interesate cu privire la protecţia mediului şi a economiei de energie, Grupul Cablel Hellenic Cables s-a angajat să funcţioneze în mod responsabil în ce priveşte mediul şi să fabrice produse de înaltă calitate care au un impact redus asupra mediului. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, societăţile din cadrul Grupului şi-au dezvoltat procese de fabricare cu un consum minim de energie şi resurse naturale, folosind dispozitive, echipamente şi procese care contribuie la reducerea continuă a amprentei acestora asupra mediului.
 
În mod special, Grupul şi societăţile din cadrul acesteia sunt preocupate de protejarea resurselor naturale şi astfel au implementat procese optime de gestionare şi de reciclare a deşeurilor. În acelaşi timp, se încurajează şi sprijină eforturile de creştere a gradului de conştientizare a problemelor de mediu în rândul angajaţilor prin programe de formare şi activităţi care contribuie la protecţia mediului şi la conservarea resurselor naturale. În cele din urmă, în cadrul unităţilor sale, Grupul implementează Sisteme de management de mediu integrate conform standardului internaţional ISO 14001:2004, care a fost certificat de organisme de certificare independente, recunoscute la nivel internaţional.